Indexare Mobile-First anunțată de Google, va afecta toate site-urile din lume

Indexare Mobile-First

Indexare Mobile-First – Google a anunțat, că va indexa toate site-urile din lume pornind de la versiunea mobilă a acestora, ceea ce ar putea duce la modificări importante de rankare.

După aproape 4 ani de teste, Google va începe, din luna septembrie, să indexeze toate site-urile web pornind de la versiunea mobilă a acestora şi nu de la varianta pentru PC, cum făcea până acum.

Schimbarea vine să reflecte modificarea obişnuinţei de navigare a utilizatorilor, care folosesc acum mai mult dispozitivele mobile, decât PC-urile pentru a vizita site-urile web.

Google a început să schimbe prioritatea indexării către versiunile mobile încă de anul trecut, pentru a realiza o trecere treptată la un index bazat pe variantele mobile ale site-urilor.

70% dintre site-uri sunt deja indexate, plecându-se de la varianta pentru dispozitive mobile.

Indexare Mobile-First, începând din septembrie 2020

Anunţul de astăzi reprezintă încheierea unui proces, care va avea loc în luna septembrie a acestui an. Din acel moment, toate site-urile vor fi indexate pe principiul mobile-first şi vor ranka în paginile de rezultate ca atare, potrivit News.ro.

Majoritatea site-urilor sunt deja pregătite pentru această schimbare, având versiuni mobile speciale sau, de preferat, versiuni “responsive”, care-şi schimbă layout-ul automat, în funcţie de dispozitivul de pe care sunt accesate.

Site-urile care nu s-au îngrijit până acum să se optimizeze pentru dispozitivele mobile, vor vedea o scădere a traficului din Google, urmând să piardă locuri în paginile de rezultate în favoarea site-urilor optimizate.

realizat de Indiro Studio cu referire la protv.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *